"Cămin pentru persoane vârstnice"
Cu mai mult de zece ani în urmă, Bruno și Yvonne Schwengeler, fondatorii lucrării ethos, au văzut condiţiile oferite în azilele de stat. Comparându-le cu standardele elvețiene cu care erau obișnuiți, s-au îngrozit de ceea ce au văzut. Oameni în vârstă, mulți cu infirmități aduse de anii mulți sau purtate de-o viață, își petreceau ultimii ani din viață abandonați, într-un mediu rece, uneori fără suficientă hrană, îmbrăcăminte şi medicaţie, îngrijiți de personal insuficient. Dumnezeu le-a pus pe inimă să arate dragostea Lui pentru persoanele în vârstă din Craiova. Deşi era clar că nu doar construirea, dar și funcționarea şi întreţinerea unui cămin de bătrâni ar necesita costuri ridicate, decizia a fost luată. Dumnezeu a arătat har pentru acest proiect, astfel încât căminul pentru persoane vârstnice "Casa Mângâierii" a fost inaugurat în octombrie 2014 şi, în prezent, îngrijim aici 25 de beneficiari.
Ce oferim ?
SERVICII DE ÎNTREȚINERE
Găzduire, 3 mese prinicipale și gustări zilnice,
diete speciale la recomandare, hidratare,
serviciu de spălătorie și călcătorie
- Serviciu spălătorie și călcătorie acreditat
- Trei mese principale și gustări zilnice, diete speciale la recomandare-hidratare
- Găzduire
SERVICII SOCIALE
Asigurarea unui nivel maxim posibil de
autonomie și siguranță, asigurarea unor
condiții de îngrijire...
- Asigurarea unui nivel maxim posibil de autonomie și siguranță
- Asigurarea unor condiții de îngrijire care să respecte identitatea, integritatea și demnitatea persoanei
- Asigurarea menținerii capacităților fizice și intelectuale ale persoanei
- Asigurarea consilierii
- Informarea reprezentantului legal asupra stării de sănătate și a problemelor sociale atunci când intervin
- Ajutor pentru igiena corporală - ajutor pentru îmbrăcare/dezbrăcare
SERVICII DE REABILITARE
Recuperare, reabilitare reinserție socială,
facilitarea deplasării în exterior
și în interior
- Recuperare, reabilitare
- Reinserție socială (căminul este situat într-un cartier rezidențial, astfel bătrânii nu sunt izolați)
- Facilitarea deplasării în exterior și în interior (în funcție de dorința și starea de sănătate a beneficiarului)
ALTE SERVICII OFERITE
Activități de menaj, activități de petrecere a timpului liber, activități pentru suflet (capelă), acces permanent la bibliotecă.
- Activități de menaj
- Activități de petrecere a timpului liber
- Activități pentru suflet (capela)
- Acces permanent la bibliotecă
SERVICII MEDICALE
Monitorizarea parametrilor fiziologici:
temperatura, tensiunea arterială, pulsul,
respirația, diureza, scaunul...
- Monitorizarea parametrilor fiziologici: temperatura, tensiunea arteriala, pulsul, respirația, diureza, scaunul
- Administrarea și acordarea medicamentelor
- Monitorizarea glicemiei la diabetici
- Manevre terapeutice de evitare a escarelor de decubit
- Îngrijirea plăgilor și a escarelor
- Recuperare kinetoterapeutică
- Facilitare la control de specialitate
ALTE FACILITĂȚI
Lift în interiorul clădirii, buton de panică
în fiecare cameră și baie, dușurile sunt dotate
cu un scaun special.
- Lift în interiorul clădirii
- Buton de panică în fiecare cameră și baie
- Dușurile sunt dotate cu un scaun special pentru aceia care nu au mobilitate și stabilitate pentru a face duș din picioare
- De asemenea, spațiul pentru duș este conceput fără margini, bătrânii nefiind nevoiți să ridice piciorul, trecerea fiind una ușoară
Internare
Cerere de internare
Pentru a intra în baza noastră de date trebuie să depuneți o cerere de internare, la sediul căminului sau aici online.
Bunuri personale necesare la internare
Câteva obiecte pe care trebuie să le aibă fiecare viitor locatar care se va interna în căminul nostru
Conditii de internare
Cateva puncte importnate pe care trebuie sa le stiti înainte de a lua decizia de a aplica la noi.
Lista documente
Acte necesare pentru internare pentru întocmirea dosarului personal
Acum un alt vis a devenit realitate! Căminul "Cămin pentru persoane vârstnice" a putut fi dat în folosință în octombrie 2014.
Locatari
Angajati
Paturi
Contact:
Telefon contact: E-mail
Secretariat Azil: 0753 036 015 camin@fundatiaethos.ro
Program de lucru:
Luni-Vineri : 08.30-17.30
Adresa
Str. Genistilor nr. 68
Judetul Dolj
200320 Craiova/Romania
Echipa noastră

Avram Daniel
Responsabil Azil

Guță Ciucur Tiluța
Secretar

Avram Denise
Asistent Medical Generalist

Albu George
Administrator Cladire Azil

Bărboianu Gabriela
Asistent Medical Generalist

Simion Anișoara Daniela
Asistent Medical Generalist

Rila Elena
Asistent Medical Generalist

Necula Elena Rebeca
Asistent Medical Generalist

Geonea Alina
Asistent Medical Generalist

Cîmpeanu Anca Mariana
Kinetoterapeut

Cumpănașu Eduard
Asistent medical fizioterapie

Mîzgă Florentina
Infirmieră

Delcea Elena
Infirmieră

Iovan Luminita
Infirmieră

Murtaza Liana
Infirmieră

Lungu Maria
Infirmieră

Rapcea Mihaela
Infirmieră

Pîrvoaica Ștefan
Infirmier

Crețu Alina
Bucătar

Manea Carmen Elena
Bucătar

Luca Marinela
Ajutor de bucătar

Ciucu Larisa
Ajutor de bucătar

Stoian Rodica
Personal pentru curățenie

Pavel Lavinia Ionica
Personal pentru curățenie

Răducu Silvia
Spălătorie-uscătorie

Băniță Maria
Asistent social

Sirbu Andreea Raluca
Infirmieră

Baghina Mihail
Administrator Cladire Azil