"Cămin pentru persoane vârstnice"

Cu mai mult de zece ani în urmă, Bruno și Yvonne Schwengeler, fondatorii lucrării ethos, au văzut condiţiile oferite în azilele de stat. Comparându-le cu standardele elvețiene cu care erau obișnuiți, s-au îngrozit de ceea ce au văzut. Oameni în vârstă, mulți cu infirmități aduse de anii mulți sau purtate de-o viață, își petreceau ultimii ani din viață abandonați, într-un mediu rece, uneori fără suficientă hrană, îmbrăcăminte şi medicaţie, îngrijiți de personal insuficient. Dumnezeu le-a pus pe inimă să arate dragostea Lui pentru persoanele în vârstă din Craiova. Deşi era clar că nu doar construirea, dar și funcționarea şi întreţinerea unui cămin de bătrâni ar necesita costuri ridicate, decizia a fost luată. Dumnezeu a arătat har pentru acest proiect, astfel încât căminul pentru persoane vârstnice "Casa Mângâierii" a fost inaugurat în octombrie 2014 şi, în prezent, îngrijim aici 25 de beneficiari. 

Ce oferim ?


SERVICII DE ÎNTREȚINERE 

Găzduire, 3 mese prinicipale și gustări zilnice,
diete speciale la recomandare, hidratare,
serviciu de spălătorie și călcătorie

  • Serviciu spălătorie și călcătorie acreditat
  • Trei mese principale și gustări zilnice, diete speciale la recomandare-hidratare
  • Găzduire

SERVICII DE REABILITARE   

Recuperare, reabilitare reinserție socială,
facilitarea deplasării în exterior
și în interior

  • Recuperare, reabilitare
  • Reinserție socială (căminul este situat într-un cartier rezidențial, astfel bătrânii nu sunt izolați)
  • Facilitarea deplasării în exterior și în interior (în funcție de dorința și starea de sănătate a beneficiarului)




 

SERVICII SOCIALE  

Asigurarea unui nivel maxim posibil de
autonomie și siguranță, asigurarea unor
condiții de îngrijire...

  • Asigurarea unui nivel maxim posibil de autonomie și siguranță
  • Asigurarea unor condiții de îngrijire care să respecte identitatea, integritatea și demnitatea persoanei
  • Asigurarea menținerii capacităților fizice și intelectuale ale persoanei
  • Asigurarea consilierii
  • Informarea reprezentantului legal asupra stării de sănătate și a problemelor sociale atunci când intervin
  • Ajutor pentru igiena corporală - ajutor pentru îmbrăcare/dezbrăcare



ALTE SERVICII OFERITE  

Activități de menaj, activități de petrecere a timpului liber, activități pentru suflet (capelă), acces permanent la bibliotecă.

  •  Activități de menaj
  • Activități de petrecere a timpului liber
  • Activități pentru suflet (capela)
  • Acces permanent la bibliotecă


SERVICII MEDICALE  

Monitorizarea parametrilor fiziologici:
temperatura, tensiunea arterială, pulsul,
respirația, diureza, scaunul...

 

  • Monitorizarea parametrilor fiziologici: temperatura, tensiunea arteriala, pulsul, respirația, diureza, scaunul
  • Administrarea și acordarea medicamentelor
  • Monitorizarea glicemiei la diabetici
  • Manevre terapeutice de evitare a escarelor de decubit
  • Îngrijirea plăgilor și a escarelor
  • Recuperare kinetoterapeutică
  • Facilitare la control de specialitate 

ALTE FACILITĂȚI  

Lift în interiorul clădirii, buton de panică
în fiecare cameră și baie, dușurile sunt dotate
cu un scaun special.

  • Lift în interiorul clădirii
  • Buton de panică în fiecare cameră și baie
  • Dușurile sunt dotate cu un scaun special pentru aceia care nu au mobilitate și stabilitate pentru a face duș din picioare
  • De asemenea, spațiul pentru duș este conceput fără margini, bătrânii nefiind nevoiți să ridice piciorul, trecerea fiind una ușoară



Internare

Cerere de internare

Pentru a intra în baza noastră de date trebuie să depuneți o cerere de internare, la sediul căminului sau aici online.

Bunuri personale necesare la internare

Câteva obiecte pe care trebuie să le aibă fiecare viitor locatar care se va interna în căminul nostru

Conditii de internare

Cateva puncte importnate pe care trebuie sa le stiti înainte de a lua decizia de a aplica la noi.

Lista documente

Acte necesare pentru internare pentru întocmirea dosarului personal

Acum un alt vis a devenit realitate! Căminul "Cămin pentru persoane vârstnice" a putut fi dat în folosință în octombrie 2014.

RAPORT ACTIVITATE                                    GALERIE FOTO

20+
Locatari
20+
Angajati
25+
Paturi

Contact:


Telefon contact: E-mail

Secretariat Azil: 0753 036 015  ​camin@fundatiaethos.ro
Program de lucru:
Luni-Vineri : 08.30-17.30 

Adresa

Str. Genistilor nr. 68
Judetul Dolj
200320 Craiova/Romania

 Echipa noastră


Avram Daniel

Responsabil Azil 

Guță Ciucur Tiluța

Secretar  

Avram Denise

Asistent Medical Generalist

Albu George

Administrator Cladire Azil

Bărboianu Gabriela

Asistent Medical Generalist

Simion Anișoara Daniela

Asistent Medical Generalist

Rila Elena

Asistent Medical Generalist

Necula Elena Rebeca

Asistent Medical Generalist

Geonea Alina

Asistent Medical Generalist

Cîmpeanu Anca Mariana

Kinetoterapeut

Cumpănașu Eduard

Asistent medical fizioterapie

Mîzgă Florentina

Infirmieră

Delcea Elena

Infirmieră

Iovan Luminita

Infirmieră

Murtaza Liana

Infirmieră

Lungu Maria

Infirmieră

Rapcea Mihaela

Infirmieră

Pîrvoaica Ștefan

Infirmier

Crețu Alina

Bucătar

Manea Carmen Elena

Bucătar

Luca Marinela

Ajutor de bucătar

Ciucu Larisa

Ajutor de bucătar

Stoian Rodica

Personal pentru curățenie

Pavel Lavinia Ionica

Personal pentru curățenie

Răducu Silvia

Spălătorie-uscătorie

Raducu Maria

Asistent social

Sirbu Andreea Raluca

Infirmieră
 

Baghina Mihail

Administrator Cladire Azil